De ce "Woman Metamorphosis?"
Conceptul ”Woman Metamorphosis” a plecat din dorința mea de a spune tuturor femeilor că sunt
frumoase. Ideea mi-a venit după mulți ani în care am observat cât de diferite
sunt femeile din jurul meu. Le-am văzut seducătoare, fragile, rebele,
dependente sau independente, capricioase sau vanitoase, supuse sau rebele,
încercând în permanență să descopere forța lăuntrică de care unele
sunt conștiente, iar altele doar o bănuiesc. Pentru că ne place sau nu, fiecare
dintre noi poartă în sine urma unei mame, a unei bunici sau stăbunici al cărui
destin a fost la rându-i modelat de experiența de viață sau destinul unei
predecesoare. Acolo undeva, în tot lanțul acesta transgenerațional a existat o
femeie puternică, senzuală, afectuasă, ale cărei gene suntem fericite să le
ducem mai departe.
Că este sau nu conștientă de acest lucru, femeia este frumoasă.
Iar eu asta vreau să îți arăt! Te invit alături de mine într-o călătorie
transpusă în imagini. Vom crea împreună contextul perfect astfel încât, atunci
când vei vedea rezultatul final (fotografiile), să zâmbești și să îți dai seama
că dincolo de complexe, senzualitatea și feminitatea ta sunt inegalabile.
Întâlnirea noastră va avea loc în două etape. Ne vom întâlni să
povestim un pic despre tine, despre ceea ce îți place sau ce ti-ai dori să
imortalizezi. Vom vorbi despre modă, accesorii, despre coafură și machiaj.
Facem un plan astfel încât atunci când vii la ședința foto, totul să fie
pregătit. Mă voi ocupa de toate detaliile, astfel încât dorințele tale să
se transforme în realitate. Decor, păr, machiaj, accesorii, lasă-le în seama
mea astfel încât la final să înțelegi de ce ”Woman Metamorphosis”.
Din coconul pe care il credeai închis, va răsări cel mai frumos fluture pe care l-ai văzut
vreodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu